Dor

Stateam in parc pe iarba langa lac cu castile pe cap si citeam, la un moment dat in zarva aia din mintea mea am ridicat ochii si s-a facut liniste, atat de multa liniste cum nu a mai fost de multa vreme in capul meu, o pace si o impacare cu mine, cu dorurile alea nespuse nicicand. Sentimentul asta de dor e foarte complex si greu de definit sau de inteles, e ca o forma de nostalgie, de dorinta pentru ceva sau cineva care nu mai exista in viata ta. Insa dorul adevarat nu este dureros sau distructiv. Nu este o suferinta constanta sau obsesie. Dorul adevarat este bland si linistitor, este forma aia de impacare cu trecutul si cu propia ta persoana, care te ajuta sa iti vindeci ranile interioare te ajuta sa te accepti pe tine ca find vulnerabil. Pana la urma dorul este o forma de iubire si de respect pentru ceea ai trait si ceea ce ai pierdut dar in acelasi timp este si forma prin care te eliberezi de povara regretelor si resentimentelor.
Asa cum un covor de bun venit pe care scrie "welcome" te intampina cu caldura si deschidere, la fel si dorul iti ofera posibilitatea de a te impaca cu tine insuti, fara sa privesti lucrurile ca pe ceva negativ sau rau. Cred ca e prima oara cand am imbratisat dorul cu inima deschisa si am fost recunoscator pentru toate lectiile primite, asa ca nu l-am mai respins cum am facut-o in atatea alte dati, l-am acceptat, ca pe o impacare, ca pe o vindecare, ca pe o reparatie.