Sunt momente in viata cand e musai sa ne desteptam din formalismul si amortirea asta ce ne cuprinde uneori sufletul si sa ne evaluam cumva. Sa incetam sa ne mai amagim. Un moment din ala de sinceritate profunda pe care tot procastinam sa il avem poate din lipsa de curaj, poate de teama ca nu suntem pregatiti sa renuntam la vise, la oamenii pe care ii iubim, poate pentru ca ne e frica sa abandonam niste drumuri care nu duc nicaieri. Avem in noi o teama atavica de esec, de dezamagiri. Preferam o viata lipsita de sens. Ajungem sa credem ca fericirea nu e pentru noi si uite asa ne trezim intr-o buna zi cu convingerea ca e prea tarziu…







Lasă un comentariu