Marina

Cat de ciudata si trista este uneori viata!
Astazi m-a sunat un numar necunoscut dintr-o tara straina, a insistat de mai multe ori dar n-am raspuns, am stat asa adormit  si am privit telefonul incercand sa ma gandesc daca recunosc numarul. Dupa cateva minute am primit un mesaj pe WhatsApp: Buna Mihai, sunt Marina, iubita ta din clasa a IV-a, esti prima iubire a vietii mele, te rog scrie-mi... Aproape imediat ca intr-o pelicula ce se developeaza mi-au revenit amintiri ce le-am crezut demult uitate. Marina era o fasneata de fata, roscata cu pistrui si o privire nemaipomenit de obraznica, mi-au revenit in minte glumele noastre copilaresti, momentele cand imi lua sandwich-ul spunandu-mi ca oricum nu l-as fi mancat, povestile pe care le impartaseam si zambetulul ala al ei care imi lumina intreaga zi, mi s-a facut brusc dor de clipele in care alegaram in curtea scolii si de momentele in care ne tineam de mana cu inima batandu-ne in acelasi ritm. 
In clasa a VI-a familia ei a emigrat, am tinut legatura cam o jumate de an, pe urma n-am mai stiut nimic de ea. Ma gandeam cum a reusit sa dea de mine dupa atatia ani...
Am sunat cu o oarecare teama si emotie, ma gadeam ca poate e doar o incurcatura de nume, a raspuns si am spus maimutarindu-ma cum faceam pe vremuri: buna Marina!
 Mi-a raspuns o voce stinsa: buna Mihai! Dumnezeule cat de fericita sunt ca te-am regasit!
Am ras, ne-am povestit si am retrait toate momentele petrecute impreuna, am aflat si povestea ei, a tot umblat cu parintii in diferite tari, acum e in Noua Zeelanda. Ne-am spus amandoi povestile de viata, ne-am trimis poze, am ras iar, am plans, ne-am bucurat unul de celalalt ca doi copii, i-am spus ca daca vine in Romania mi-ar place sa ne revedem, cand mi-a raspuns am simtit in vocea ei tremuranda de plans,o tristete cumplita: Mihai asta nu se va mai intampla niciodata si nu ai nici macar o clipa idee cat de mult mi-as mai dori un singur sarut de la tine... Mai am probabil mai putin de o luna de trait.
Am sunat-o imediat inapoi cu apel video, era la spital, Marina pe care o stiam eu nu mai era, doar privirea aceea obraznica ramasese si zambetul ala frumos, am izbucnit imediat in plans desi imi promisesem in sinea mea ca nu o voi face de fata cu ea. Mi-a spus ca e super fericita ca am vorbit si ne-am vazut, abia vorbea si se simtea rau, m-a rugat sa nu o mai caut pentru ca nu vrea sa o vad in agonie... De doua ore stau si plang ca un prost...