Viata e scurta

Unele lucruri trebuiesc recitite pentru a fi intelese la adevarata lor valoare, mi-au placut dintotdeauna stoicii si la momentul in care am citit prima data unele concepte ale stoicismului nu le-am inteles pe deplin si unul dintre aceste concepte este Amor Fati adica iubirea propiului destin, notiunea asta probabil ca este cel mai puternic si mai putin inteles concept din tot arsenalul stoicilor. Multi il considera gresit ca o simpla resemnare in fata greutatilor.
Amor Fati nu inseamna sa spui „Asta e ma dau batut” ci din contra, inseamna sa spui ” Nu doar ca accept ceea mi si se intampla, dar acesta este exact materialul din care imi voi construi libertatea astazi. Marcus Aurelius avea o metafora superba: Un foc mic, o lumanare, este stins de o mana de vreascuri aruncate peste el. Dar un foc urias asimileaza orice ii arunci.
De ce m-am oprit tocmai la Amor Fati gandindu-ma la iubire? Pentru ca simt ca traim intr-o epoca ciudata si stranie, pentru ca am senzatia asta ca suntem din ce in ce mai prinsi in iluzia ca lumea intreaga se afla la un click distanta.
Zilele trecute cand simteam ca zgomotul orasului ma patrunde de peste tot ma gandeam la aceasta viteza ametitoare in care traim si in timp ce lustruiam o bucata de lemn cu ulei mi-am dat seama de un lucru simplu. Nu pot grabi procesul si nici nu are rost. Trebuie sa fi acolo sa il traiesti, sa il asculti, sa ii accepti textura si atunci m-am gandit ca asa e si cu iubirea in ziua de azi, trebuie sa o cauti pentru ca e undeva ascunsa sub straturile de notificari.
Am senzatia asta neplacuta ca societatea ne-a facut sa tratam totul cu eficienta, traim cu iluzia ca putem alege la nesfarsit, ca mereu exista ceva mai bun, poate ca am inceput sa credem ca relatiile pot fi filtrate precum filtram o cautare pe internet. Mi se pare ca atunci cand dam de primul defect ori de prima zi monotona am capatat instinctul de a da refresh, incercam sa cautam in alta parte fugind de uzura fireasca a timpului.
Cred ca a iubi cu adevarat in nebunia asta a lumii moderne inseamna sa intelegi la modul profund acel Amor Fati, adica acceptarea aia neconditionata si totala a omului de langa tine, cu tot haosul lui, inseamna cumva sa privesti imperfectiunile si lui si sa ai totusi curajul de a spune: Aleg asta. Refuz iluzia.
Sa iubesti in ziua de azi nu inseamna sa repari nebunia din jur, nu in nici un caz, cred ca mai degraba inseamna sa ii faci fata impreuna.
In ultimul timp am avut parte numai relatii esuate si poate e normal sa ma gandesc oare unde ne-am impotmolit? In capcana vitrinei infinite? In iluzia omului de unica folosinta? Am ajuns oare sa consumam sentimentele la fel cum consuma orice altceva? Am ajuns oare ca atunci cand dam de primul colt mai aspru al celuilalt, cand magia inceputului se aseaza intr-o tacere mai grea sau cand o vulnerabilitate ne zgarie orgoliul sa plecam pur si simplu?
Candva o prietena mi-a spus: Mihai nu fi bandajul nimanui, atunci cand rana se vindeca sa nu uiti ca bandajele sunt aruncate. Dar nu pot trai asa, pur si simplu n-as fi eu.
In ziua de azi nu ne mai asezam la masa sa vedem unde s-a rupt firul, nu mai avem energia sa il oblojim pe celalalt si nici sa il intelegem. Ne lasam mereu sedusi de mirajul ca undeva imediat dupa colt ne asteapta o poveste noua, intacta care nu ne va cere nici un efort. Renuntam mult prea usor pentru ca am uitat ca profunzimea si legaturile care conteaza cu adevarat nu se obtin alergand neincetat dupa un ideal de neatins, ci prin rabadrea de a ramane langa un singur om si atunci cand vremea se strica.
Dar acum avem stegulete rosii si verzi care ne indica ce merge si ce nu merge intr-o relatie, FUCK THIS!
Am ajuns sa plecam cand apare prima neintelegere, primul gol de comunicare, primul strat de rugina peste entuziasmul de inceput., nu mai avem instinctul de a repara, ne blocam pentru ca nu mai stim sa locuim in timpul emotiilor noastre, uitam mult prea des ca relatiile nu inseama a masura totul, vrem sa ne cunoastem repede, vrem sa ne mutam impreuna eficient, vrem sa rezolvam conflictele in 15 minute de parca totul ar fi o sedinta dar din pacate timpul ala interior in care doua minti si doua corpuri ajung sa se sincronizele are cu totul alt ritm, renuntam mult prea repede cand relatia ne cere sa incetinim, sa stam in discomfort, sa avem discutia aia grea care nu se rezolva cu un emoji. Cand viata ne cere sa lasam toate celelalte la o parte si sa ne asumam durata lunga lenta si adesea incomoda a vindecarii celuilalt sau a cunoasteri lui preferam sa iesim din joc.
E mai simplu sa fugi din fata oglinzii pe care celalalt ti-o pune in fata decat sa practici acel Amor Fati si sa accepti ca in haosul celuilalt se reflecta de fapt propiul tau haos.
Ce ar putea inseamna totusi iubirea ca Amor Fati in ziua de azi? Inseamna sa te opresti din toata aceasta nebunie, sa te opresti din toata aceasta goana dupa perfectiune si sa privesti omul de langa tine cu toate imperfectiunile, fricile si umbrele lui si sa spui: Nu vreau altceva, Aleg aceasta imperfectiune .