Viata e scurta

Ma asez in fata aparatului si apas pe buton, laserul pleaca usor, musca din lemn lasand in urma o dara de fum si miros cald de rasina arsa. Daca m-as privi din afara cred ca mi s-ar parea ciudat ca eu un flaneur sa stau in fata unui laser cnc ce pare integrat in religia suprema a eficientei, dar am sa va spun un secret scandalos, nu produc nimic pentru a vinde, nu eficientizez un flux de lucru si nu bifez un target pe ziua de azi. Stau si privesc cum laserul sclupteaza lemnul, privesc de dragul dansului luminii.
E actul meu de rebeliune in fata unei societati care ne cronometreaza pana si respiratia, care ne cere sa transformam chiar si o hoinareala a mintii intr-un proiect monetizabil.

Ne-am lasat din pacate dresati sa credem ca pauza este un pacat iar productivitatea o virtute morala. Cand societatea iti devoreaza pana si ultima farama de spatiu interior, singura salvare care ne mai ramane este sa ne revendicam acel curaj de a fi inutili.
Candva timpul ala liber era ca un fel de sanctuar. Era spatiul sacru in care te puteai intoarce la tine insuti, decuplat de masinarii si ferit de privirile lumii. In ziua de azi insa am permis ca acest sanctuar sa fie colonizat de ceea ce eu as numica „logica de corporatie”.

Am ajuns sa nu mai avem hobby-uri ci side-hustle-uri. Nu ne mai plimbam pur si simplu de dragul ratacirii, ne numaram pasii si ne monitorizam bataile inimii. Pana si odihna a devenit o unealta de randament: dormim cu precizie 8 ore doar ca sa obtinem un scor de recuperare optim gata sa fim a doua zi din nou consumati pe banda la turatie maxima. Citim carti nu pentru a ne lasa absorbiti de ele ci pentru a bifa un numar anual. Devoram capitole pe repede-inainte extragand doar informatia esentiala si ratam complet povestea. Pana si un pahar de vin seara e considerat un „hack” pentru a adormi mai repede si a te trezi mai fresh.
Am internalizat cronometrul muncii atat de profund incat purtam masina de pontaj direct in mintea noastra.

Avem acel sentiment de vinovatie tacuta si cronica atunci cand pur si simplu pierdem timpul, daca te opresti pe o banca intr-o dupa-amiaza fara sa faci absolut nimic simti ca te cuprinde un fior de anxietate de parca o voce indusa din „sistem” iti sopteste ca ratezi ceva, ca ramai in urma, ca ai pierdut momentul, uitam prea des ca viata se masoara in intensitatea prezentei si nu in cantitatea sarcinilor bifate.

Cand privesti realitatea prin lentila imersiunii si vitalitatii atunci conceptul de munca asa cum exista azi dus la extrem de corporatii pare nu doar absurd ci de-a dreptul o insulta la adresa vietii.

Am transformat productivitatea intr-o religie si am echivalat valoarea unui om cu capacitatea lui de a livra rezultate masurabile si uitam ca exact aceasta presiune de a fi mereu ocupati ne fura exact acel lucru pentru care suntem aici: timpul de a simti!

Daca incepem sa ne reducem existenta strict la eficienta atunci trebuie sa recunoastem un adevar al dracului de dureros: un algoritm ne va invinge mereu pentru ca este infinit mai productiv. Masinariile nu obosesc, nu au crize existentiale, nu se opresc brusc din lucru pentru a asculta cum cade ploaia. Daca singura noastra masura este productivitatea am pierdut deja sensul existentei noastre, ne pierdem relevanta ca fiinte umane.

Nu stiu cum sunteti voi, eu unul consider inutilitatea ca un principiu fundamental al umanitatii si nu e greu de observat asta, iubirea este extrem de ineficienta, te consuma, te vulnerabilizeaza si iti da peste cap toate planurile, sa contempli natura sau sa ascuti o muzica care iti face pielea de gaina nu aduc nici un profit imediat. Arta, joaca, muzica, hoinareala mintii printre intrebari fara raspuns nici una nu produce ceva tangibil pe graficele de crestere economica

Si totusi, exact pentru aceste experiente glorioase existam.

Asa ca data viitoare cand te asezi la o masa de lucru si simti acea chemare subtila de a crea ceva doar de dragul de a crea, ascult-o. Lasa utilitatea pe seama masinilor. Pastreaza pentru tine acea inutilitate glorioasa caci ea este singurul motiv pentru care viata merita de fapt sa fie traita.